Declarația 600, faza absurdului: întâi amânată ca să fie anulată
Declarația 600 a fost una dintre veștile proaste ale începutului de an pentru cei plătiți pe drepturi de autor. Unii au depus, alții au așteptat, iar cei din urmă se pare că au avut de câștigat mai mult.
Declarația 600 trebuia depusă până pe 31 ianuarie. Mai mult, ANAF a reușit, cu greu, să creeze cadrul pentru a o putea depune online. Totuși, site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost blocat pe 22 ianuarie. Asta în condiţiile în care câteva sute de mii de cetățeni trebuiau să se achite de depunere până la finalul lunii.
Liviu Dragnea a declarat în cursul zilei de 22 ianuarie că în urmă unei întâlniri cu prim-ministrul României, colegi din ALDE și ministrul de Finanțe Ionuț Mișa a cerut amânarea până la 1 martie. „Termenul prevăzut la art.148 alin.(3) și art.170 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la 1 martie 2018.”
„[Facem asta] pentru a le da posibilitatea ca în perioada următoare să meargă până la eliminarea declaraţiei 600. Asta cu condiţia să găsească soluţia pentru ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuţii să rămână asigurate în sistemul de asigurări. Şi să găsească o soluţie civilizată pentru a evita disconfortul celor care au fost sau cei care ar trebui să meargă să depună această declaraţie”, a declarat acesta citat de Mediafax.
Declarația 600 va fi modificată și în ceea ce privește persoanele care trebuie s-o depună
Cum era de așteptat, cei care au depus trebuie să aștepte să vadă măsurile tranzitorii. Acestea vor fi prevăzute în ordonanța de urgență. Așa cum ne-a obișnuit liderul partidului de la guvernare, Dragnea a spus că declarația 600 a fost comunicată și promovată prost. „[…] le-am cerut colegilor să nu se mai exprime pe acest subiect, pentru că majoritatea nu l-au înţeles, nici nu a fost explicat bine. După ce se instalează Guvernul, să explice în detaliu despre ce e vorba”, a mai spus acesta.
Cum Dragnea a vorbit mai mult decât oricare alt om din fostul Guvern, care ar fi fost implicat în crearea cadrului pentru declarația 600, el a mai zis că vor fi aduse şi modificări în ceea ce priveşte persoanele care trebuie să depună declaraţia. „Va fi o categorie [aparte]. De exemplu, cei care primesc arendă. Vorbim de oameni nevoiaşi care au terenuri date în arendă [cărora] le ceri să meargă câteva zeci de kilometri ca să completeze o declaraţie, mi se pare o aberaţie”, a mai zis el.
În următoarea săptămână sunt așteptate completările pe subiectul „declarația 600”. Până atunci, rămâne amânată până la 1 martie.